Nature Talks, partenerul programului City Air, prima platformă națională de monitorizare a poluării din școli

de
Teodora Iacob
17
June
,
2021

Asociația Română pentru Smart City a lansat joi, 17.06.2021, programul City Air, primul program național de monitorizare a calității aerului din școli. Programul își propune să devină cea mai mare mișcare pentru îmbunătățirea calității aerului în școlile din România. City Air este un proiect coordonat și implementat de Asociația Română pentru Smart City cu tehnologie pusă la dispoziție cu simț de răspundere de către Claritech, SC INOESY SRL, TNT Computers SRL - partener de mediu și educațional Nature Talks.

În 30 de școli din Capitală se măsoară acum calitatea aerului

Proiectul-pilot a demarat pe 8 iunie, când au fost instalare stații de monitorizare a calității aerului din interior și exterior în 30 de școli din București. Stațiile măsoară în timp real particulele în suspensie PM 1, PM 2.5, PM 10, umiditatea, presiunea și temperatura.

Suntem în etapa în care testăm stații, testăm tehnologii, în care ne ducem în mijlocul comunității și învățăm împreună. Nu putem să vorbim despre dezvoltare urbană, dacă nu înțelegem ce probleme aduce poluarea. Așa cum atunci când ne simțim rău, mergem la doctor pentru a putea obține un diagnostic și să facem investigații, la fel trebuie să acționăm și când vine vorba de poluare. Tocmai de aceea, City Air este infrastructura gratuit pusă la dispoziția autorităților centrale și locale, societății civile și tuturor celor care sunt interesați să găsească soluții. Doar într-un mediu colaborativ, această platformă poate funcționa. — Eduard Dumitrașcu, președinte Asociația Română pentru Smart City

La ce ajută monitorizarea calității aerului în școli? Poluarea atmosferică este un fenomen nociv, care afectează mai ales categoriile vulnerabile, copiii și vârstnicii. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, la nivel global, 600.000 de copii mor anual din cauza poluării din interior și din exterior. Scopul nostru este să vedem imaginea reală din școli și creăm astfel infrastructura necesară pentru a arăta o radiografie la zi.

Din păcate poluarea ne omoară pe noi și îi omoară și pe cei care vin după noi, ne omoară acum și în viitor. Din nefericire, este un fenomen silențios, pentru că nu doare, nu creează niciun fel de panică, ci acționează tacit asupra sănătății noastre. Poluarea aerului determină apariția bolilor pulmonare cronice, care ne afectează calitatea vieții și capacitatea de muncă. Crește riscul de apariție al cancerelor în toate zonele, iar dacă vorbim despre generațiile viitoare, poluarea crește susceptibilitatea copiilor de a dezvolta alergii respiratorii, alergii care înseamnă o predispoziție de a dezvolta patologii cronice la vârsta adultă. — Radu Țincu, medic primar ATI, Spitalul Floreasca.

Datele pot fi accesate de toată lumea pe platforma map.cityair.ro. Calitatea aerului este descrisă într-o primă fază cu indicatorii: ”bună”, ”medie”, ”rea”, astfel încât utilizatorii să înțeleagă într-un mod cât mai simplu datele colectare de stațiile de monitorizare. În partea din spate însă, datele complete sunt stocate și, periodic, vor fi emise rapoarte care să arate cum a evoluat calitatea aerului pe o perioadă mai mare de timp, în școlile în care au fost instalate stațiile.

Am căutat o soluție care este folosită pe cele mai importante piețe din lume și din Europa, care au o precizie superioară și care completează datele stațiilor mari folosite de instituțiile statului. Simțim nevoia să ne implicăm, să  punem osul la treabă, să investim, pentru că vrem să îi facem pe oameni să conștientizeze cât de important este acest subiect. — Cristian Croitor, managing Director Claritech
Platforma map.cityair.ro este compusă din mai multe module: modulul de securitate, modulul de colectare a datelor de la senzori și modulul de hartă interactivă. Sunt folosite tehnologii de ultimă oră, tehnologii Cloud ce ne permit stocarea rapidă și în siguranță a datelor. Am implementat sisteme ce împiedică alterarea datelor. Planificăm și o versiune mobilă, ce va permite monitorizarea printr-un sistem de notificări a tuturor școlilor. — Andrei Zamfirescu, Head of Development TNT Computers

Pe baza acestor date, dorim să realizăm alături de autorități centrale și locale, societatea civilă, părinți, profesori și elevi, un set de măsuri menite să reducă poluarea.

Acum deschideți un drum în București în mod organizat. Începem cu 5 școli în sectorul 6, dar trebuie să ajungem la 500 de senzori care trebuie distribuiți teritorial extrem de bine pentru a identifica sursa de poluare. Senzorii ne ajută să conștientizăm problema și apoi noi, alături de Poliția Locală, trebuie să intervenim. Dacă ai, de exemplu, o sursă de poluare locală, cum este un șantier, ai suspendat activitatea până se iau măsurile necesare, dacă un bulevard este foarte aglomerat, Primăria Capitalei își asumă să închidă circulația pe acea arteră.  Aceste elemente care țin de smart city trebuie să ajute în prioritizarea deciziilor și a bugetelor. — Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6
Sperăm ca rețeaua City Air, primul program pentru monitorizarea calității aerului din școli să fie cât mai extinsă, vom extinde și noi rețeaua națională în București cu încă 3 stații de monitorizare până la final de an și vom mai lua 24 de analizoare pentru PM10.  — George Gârbacea, președinte Agenția Națională pentru Protecția Mediului.
Am montat și eu un senzor la un moment dat în fața unei școli din București, pentru că obiceiul părinților era să își ducă copiii la școală și să țină motorul turat câte jumătate de oră, și când îi duceau și când îi luau, ceea ce producea un miros insuportabil. Atunci când avem o sursă de gaze sau fum într-un cvartal de blocuri, poluarea rămâne ore întregi. Poate reușim să îi dezvățăm pe părinți de acest gest. Senzorii din programul City Air cred că vor explica fenomenul. - Octavian Berceanu, comisar general Garda de Mediu

Programul City Air are și o componentă educațională, în sensul în care dorim să ajungem cu ore de mediu interactive la elevii din școlile înscrise în proiect. Scopul este să le explicăm cum acționează poluarea, care sunt efectele ei pe termen lung și cum o pot reduce.

Educația de mediu ar trebui să reprezinte o prioritate în România. Oamenii nu știu cum să aibă grijă de mediu și cum să reducă anumite fenomene nocive, pentru că nu au informația necesară. Doar atunci când vom înțelege problemele cu care ne confruntăm zi de zi, vom putea schimba ceva.  — Teodora Iacob, Președinte Asociația Nature Talks

La evenimentul de lansare a programului City Air a participat și Nicolae al României, Președintele Asociației Principele Nicolae, un susținător al proiectelor care promovează grija față de mediu.

Poluarea este una dintre cele mai acute probleme cu care ne confruntăm la nivel global. Calitatea aerului trebuie să fie una dintre principalele noastre preocupări, mai ales când ne gândim la copiii noștri. Este nevoie de strategii concrete și programe de combatere a poluării. Un alt pas important este extinderea infrastructurii pentru deplasarea cu bicicleta sau alte mijloace de transport prietenoase cu mediul. — Nicolae al României, Președintele Asociației Principele Nicolae

Evenimentul de lansare a programului City Air a avut loc în Amfiteatrul Școlii Gimnaziale ”Regina Maria” și a fost realizat în parteneriat cu Primăria Sectorului 6 și Administrația Școlilor Sector 6.

Mai multe detalii despre proiect găsiți pe CityAir.ro

Subiect principal:
Calitatea aerului

Impactul poluării asupra mediului în România.

Românii pierd
11 ani
din viață din cauza poluării
peste
25.000
de români mor anual în România
Bucureștiul pierde anual
6 mld. €
din cauza poluării

Alte știri despre mediul înconjurător:

25.800 de români au murit în 2019 din cauza poluării
Poluarea mediului

25.800 de români au murit în 2019 din cauza poluării

Decesele premature au fost înregistrate din cauza particulelor în suspensie, dioxidului de azot și ozonului. Tot în 2019, românii au pierdut 294 de mii de ani din viață

Citește articolul
Rabla pentru Electrocasnice va avea o ediție de Crăciun. Noi reguli pentru televizoare
Eficienta energetica

Rabla pentru Electrocasnice va avea o ediție de Crăciun. Noi reguli pentru televizoare

Programul se lansează la sfârșitul lunii noiembrie. Se pot cumpăra și televizoare care au cel puțin clasa energetică G, au anunțat autoritățile de mediu

Citește articolul
Sistemul garanție-returnare (SGR) ar putea porni în România în octombrie 2022. Garanția va fi de 50 de bani pentru toate ambalajele
Deseuri

Sistemul garanție-returnare (SGR) ar putea porni în România în octombrie 2022. Garanția va fi de 50 de bani pentru toate ambalajele

Sistemul se aplică pentru ambalaje de bere, cidru, sucuri, băuturi răcoritoare, ape minerale și ape de băut, vinuri și spirtoase, cu volume între 0,1 l și 3 l inclusiv.

Citește articolul
Octavian Berceanu pleacă de la șefia Gărzii Naționale de Mediu. Cine a decis eliberarea din funcție
Autorități de mediu

Octavian Berceanu pleacă de la șefia Gărzii Naționale de Mediu. Cine a decis eliberarea din funcție

În Monitorul Oficial a apărut decizia premierului Florin Cîțu de a-l elibera pe Octavian Berceanu din funcția de comisar general cu rang de secretar de stat, al Gărzii Naționale de Medu

Citește articolul