Octavian Berceanu pleacă de la șefia Gărzii Naționale de Mediu. Cine a decis eliberarea din funcție

de
Teodora Iacob
20
September
,
2021

După jumătate de an de la preluarea postului de comisar-șef al Gărzii Naționale de Mediu, Octavian Berceanu este demis, printr-o decizie luată de premierul României, Florin Cîțu. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.

Sursa: Facebook / Octavian Berceanu

Octavian Berceanu a postat pe pagina sa de Facebook o captură cu decizia premierului, însoțită de un mesaj de mulțumire pentru echipa sa:

Mulțumesc colegilor din GNM pentru că au produs, în 6 luni cât am lucrat împreună, cele mai bune rezultate din istoria de 20 de ani a Gărzii Naționale de Mediu. Sper ca săptămâna viitoare colegii din GNM să beneficieze de ajustarea echitabila a veniturilor, lucru pentru care am luptat impreuna cu ministrul Tánczos Barna și căruia îi mulțumesc pentru spiritul de echipă.

În timpul celor 6 luni de mandat, Berceanu a trimis echipele Gărzii de Mediu pe teren, astfel încât focarele și incendiile ilegale să poată fi reduse. De cele mai multe ori, comisarul-șef mergea alături de echipă și încerca să îi convingă pe oameni să nu mai ardă deșeuri ilegale, prezentându-le în primul rând riscurile asupra sănătății lor. Într-un interviu recent pentru hotnews.ro, declara:

Nu am dat foarte multe amenzi în schimb am reușit să le opresc. Ăsta a fost scopul, să opresc aceste incendieri. Am confiscat ceea ce rezultă din incendii, cuprul acela din cablurile arse, fierul vechi. O mașină cu cinci tone de cupru înseamnă 30.000 de euro pe piață, foarte mulți bani, și așa au ajuns cumva cei care ard deșeuri și cabluri pentru cupru să se oprească, să nu mai facă lucrul ăsta cel puțin în jurul Bucureștiului. I-am găsit însă în altă parte, în zona Sărulești, în alte județe. — Octavian Berceanu pentru hotnews.ro

În același interviu, Berceanu a aminit despre înțelegerile dintre primării și polițiștii locali în ceea ce privește depozitarea ilegală a deșeurilor. Fostul comisar-șef a recunoscut că s-a izbit de situații în care erau implicate și autoritățile, însă nu a dorit să dea nume.

Au fost facilități făcute ilegal de către primari și de către Poliția locală. A fost o înțelegere tacită, în care contra voturi primarii au lăsat să facă asta. — Octavian Berceanu pentru hotnews.ro

Octavian Berceanu a fost propus de USR în luna martie 2021 pentru funcția de comisar general, cu rang de secretar de stat, al Gărzii Naționale de Mediu.

Subiect principal:
Autorități de mediu

Impactul poluării asupra mediului în România.

Românii pierd
11 ani
din viață din cauza poluării
peste
25.000
de români mor anual în România
Bucureștiul pierde anual
6 mld. €
din cauza poluării

Alte știri despre mediul înconjurător:

Momente creative: descoperă-ți un hobby prin refolosirea deșeurilor
Deseuri

Momente creative: descoperă-ți un hobby prin refolosirea deșeurilor

Refolosirea deșeurilor pentru a crea lucruri noi nu doar că ajută la protejarea mediului, ci reprezintă și o oportunitate de a descoperi bucuria și relaxarea în noi forme.

Citește articolul
5 sfaturi pentru o casă eficientă energetic
Eficienta energetica

5 sfaturi pentru o casă eficientă energetic

Adoptând practici eficiente și investind în tehnologii care reduc consumul de energie, o să reușești să contribui în mod semnificativ la reducerea amprentei de carbon, economisirea resurselor naturale și, bineînțeles, să-ți reduci factura la energia electrică. 

Citește articolul
Cum să faci cumpărături într-un mod eco
Educatie de mediu

Cum să faci cumpărături într-un mod eco

Cum poți transforma experiența ta de cumpărături într-un prim pas spre adoptarea unui comportament eco-friendly, cât mai responsabil și aliniat nevoilor mediului? Află din cei 5 pași pe care ți i-am pregătit!

Citește articolul
Ce facem cu brazii după sărbători
Sustenabilitate

Ce facem cu brazii după sărbători

Descoperă în acest articol de ce este bine să amplasezi corect brazii pentru a fi ridicați de către autorități și totodată, ce se întâmplă cu pomii după ce sunt preluați de echipele de salubritate.

Citește articolul