Transport alternativ. În prima lună fără stare de urgență a crescut apetitul pentru trotinete electrice

de
Teodora Iacob
6
October
,
2020

După ieșirea din starea de urgență, a început să crească din nou apetitul bucureștenilor pentru trotinete electrice. Unii dintre ei erau deja obișnuiți cu acest tip de transport, alții au apelat la el pentru prima dată, din dorința de a scăpa de aglomerația din mijloacele de transport în comun. S-a dovedit deja că ajungi mai repede la destinație folosind o trotinetă. Trebuie doar să ai bateriile încărcate, la propriu și să găsești pe traseu șoferi înțelegători. Cei care nu au o trotinetă proprie, preferă să închirieze una.

Companie românească: în luna iunie s-au înregistrat 4.094 de curse în București

Datele obținute de naturetalks.ro de la o companie românească de micro-mobilitate urbană înființată în 2019 arată că în luna iulie, prima lună de după starea de urgență, au fost peste 4 mii de curse în București și aproape 1500 de utilizatori care au închiriat trotinete electrice.

În luna iulie au fost aproape 4 mii de curse, luna august a venit cu 2.750 de curse, iar în luna septembrie s-a înregistrat o scădere a numărului de utilizatori. Acesta s-a înjumătățit, un factor posibil fiind și temperaturile mai scăzute.

Cum se închiriază o trotinetă electrică

Dacă doriți să nu mai stați în trafic și să vă mișcați rapid prin București cu o trotinetă electrică, trebuie să downloadați aplicația firmei de la care doriți să închiriați trotineta. Veți fi ghidați apoi spre următorii pași care trebuie parcurși pentru a închiria mijlocul de transport alternativ. Nu uitați! Pentru siguranța dumneavoastră, este bine să purtați mereu casca de protecție pe cap și să folosiți pe cât posibil pistele de bicicliști.

Cât costă să închiriezi o trotinetă electrică în București

Flow- 2 lei deblocarea, 0.6 lei / minut

Lime – 3 lei deblocarea, 0.6 lei / minut

Bolt

  • 0 lei pentru deblocare
  • 0,1 lei pentru fiecare minut, în perioada 7 – 9 iulie 2020
  • 0,6 lei pentru fiecare minut, începând cu 10 iulie 2020

Impactul poluării asupra mediului în România.

Românii pierd
11 ani
din viață din cauza poluării
peste
25.000
de români mor anual în România
Bucureștiul pierde anual
6 mld. €
din cauza poluării

Alte știri despre mediul înconjurător:

25.800 de români au murit în 2019 din cauza poluării
Poluarea mediului

25.800 de români au murit în 2019 din cauza poluării

Decesele premature au fost înregistrate din cauza particulelor în suspensie, dioxidului de azot și ozonului. Tot în 2019, românii au pierdut 294 de mii de ani din viață

Citește articolul
Rabla pentru Electrocasnice va avea o ediție de Crăciun. Noi reguli pentru televizoare
Eficienta energetica

Rabla pentru Electrocasnice va avea o ediție de Crăciun. Noi reguli pentru televizoare

Programul se lansează la sfârșitul lunii noiembrie. Se pot cumpăra și televizoare care au cel puțin clasa energetică G, au anunțat autoritățile de mediu

Citește articolul
Sistemul garanție-returnare (SGR) ar putea porni în România în octombrie 2022. Garanția va fi de 50 de bani pentru toate ambalajele
Deseuri

Sistemul garanție-returnare (SGR) ar putea porni în România în octombrie 2022. Garanția va fi de 50 de bani pentru toate ambalajele

Sistemul se aplică pentru ambalaje de bere, cidru, sucuri, băuturi răcoritoare, ape minerale și ape de băut, vinuri și spirtoase, cu volume între 0,1 l și 3 l inclusiv.

Citește articolul
Octavian Berceanu pleacă de la șefia Gărzii Naționale de Mediu. Cine a decis eliberarea din funcție
Autorități de mediu

Octavian Berceanu pleacă de la șefia Gărzii Naționale de Mediu. Cine a decis eliberarea din funcție

În Monitorul Oficial a apărut decizia premierului Florin Cîțu de a-l elibera pe Octavian Berceanu din funcția de comisar general cu rang de secretar de stat, al Gărzii Naționale de Medu

Citește articolul